Connect to more opportunity! We’ve connected your vaju.george.mo@gmail.com account with LinkedIn. Learn more or choose a different SlideShare account.
Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.
Nicolae Alexandru
Ghita Apostol
Data:20.01.2016
Nu există o definiție universal acceptată a termenului „materie”. Cel mai des se
înțelege prin asta însă partea masivă a u...
Astronomii au calculat că universul s-a format cu 13.798 ± 0.037 miliarde de
ani în urmă. Teoria Big Bang-ului (engl. „mar...
 O PREZENTARE GENERALĂ A UNIVERSULUI. Universul s-a născut prin Big-Bang ca și punct
inimaginabil de fierbinte și de dens...
Cam la 380.000 de ani după Big Bang, materia s-a răcit destul cât să permită formarea atomilor
în timpul unei perioade de ...
O galaxie (cuvântul provine din greacă de la γαλαξίας, galaxias, însemnând „cerc
lăptos”, o referire la Calea Lactee) este...
Apa este a doua substanţă ca răspândire din Univers, fiind de o importanţă
vitală pentru orice tip de organism viu. Ea est...
Sistemul solar (scris și Sistemul Solar[a]) este format din Soare împreună
cu sistemul său planetar (care cuprinde opt pla...
 O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul
gravitațional este atât de p...
Entropie Uzura si Expansiunea Universului
Entropie Uzura si Expansiunea Universului
Entropie Uzura si Expansiunea Universului
Entropie Uzura si Expansiunea Universului
Entropie Uzura si Expansiunea Universului
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Entropie Uzura si Expansiunea Universului

139 views

Published on

Science

Published in: Science
GeorgeVajuVajuGeorge
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Entropie Uzura si Expansiunea Universului

  1. 1. Nicolae Alexandru Ghita Apostol Data:20.01.2016
  2. 2. Nu există o definiție universal acceptată a termenului „materie”. Cel mai des se înțelege prin asta însă partea masivă a universului. În modelul standard al fizicii de particule, materia este alcătuită din particule elementare, obiecte punctiforme având diverse proprietăți. Din aceste proprietăți face parte și masaparticulei, o măsură a inerției, dar și a influenței forței gravitaționale asupra particulei respective. Orice obiect care are masă și ocupă spațiu poate fi considerat decimaterial. În teoria relativității, masa este echivalată cu energia, ceea ce motivează extinderea definiției materiei pentru a include și unele fenomene pur energetice, cum ar fi de exemplu câmpurile de forțe. Fizica de particule cuantifică acest aspect împărțind particulele elementare în două categorii: cele care alcătuiesc materia „de zi cu zi”, care constă în mare parte din atomi, numite fermioni, și așa numițiibosoni, particule elementare responsabile pentru acțiunea forțelor. După această definiție, numai materia fermionică este considerată materie. Antimateria este la rândul ei o formă a materiei. În domeniul cosmologiei și astrofizicii se constată o discrepanță între comportamentul observat al unor structuri masive (de pildă galaxiile) și predicțiile teoretice. Soluția propusă este postularea unui nou tip de materie „întunecată”, care alcătuiește o mare parte din materia din univers, dar care nu poate fi observată direct întrucât nu reflectă radiația electromagnetică(lumină).
  3. 3. Astronomii au calculat că universul s-a format cu 13.798 ± 0.037 miliarde de ani în urmă. Teoria Big Bang-ului (engl. „marea explozie”) explică în mare parte formarea universului, pe care o aseamănă cu o explozie de proporții. Din momentul formării universului a avut loc o expansiune a acestuia care are loc și astăzi. Astronomii caută să descopere structura, comportamentul și evoluția materiei și energiei existente în univers. Despre evoluția viitoare a universului există o serie de teorii. Într-unul din scenarii expansiunea universului va continua până la deșirarea acestuia (Big Rip, engl. „marea ruptură”), iar în altul expansiunea va atinge un maximum, după care universul va începe să se micșoreze (Big Crunch, engl. „marea compactare”). Scenariul în care după acest colaps are loc un nou Big Bang poartă numele de Big Bounce (de la engl. to bounce, „a ricoșa” / „a sări”). Astronomii cred că în prima fracțiune de secundă de după explozie, universul s-a extins în proporții de milioane de ori mai mari decât starea inițială, iar în următoarea fracțiune de secundă extinderea a devenit mai înceată, acesta răcindu-se și lăsând loc particulelor de materie să se formeze.
  4. 4.  O PREZENTARE GENERALĂ A UNIVERSULUI. Universul s-a născut prin Big-Bang ca și punct inimaginabil de fierbinte și de dens. Când Universul avea o vârstă de 10-34 dintr-o secundă, ceea ce înseamnă o sutime dintr-o miliardime a unei triliardime dintr-o triliardimă de secundă (sau ceva asemănător – când vine vorba de numere astronomice, e mai greu să le transpui în epică!) – acesta a experimentat o incredibilă expansiune explozivă, numită inflație, în care spațiul în sine a expandat cu o viteză mai mare decât cea a luminii. În timpul aceste perioade, universul s-a dublat în mărime de aproape 90 de ori, trecând de la dimensiunea subatomică aproape instantaneu la dimensiunea unei mingi de golf.  După inflație, creșterea universului a continuat, dar cu o rată mult mai scăzută. Pe măsură ce spațiul s-a extins, universul s-a răcit și s-a format materia. La o secundă după Big-Bang, universul era îmbogățit cu neutroni, protoni, electroni, anti-electroni, fotoni și neutrini.  În timpul primelor trei minute ale Universului, elementele ușoare s-au format în cadrul unui proces numit nucleosinteza Big Bang. Temperaturile au scăzut de la 10^32 grade K către 10^9 grade K, iar protonii și neutronii s-au combinat pentru a face deuteriu, un izotop al hidrogenului. Mare parte a deuteriului s-a combinat pentru a face heliu, fiind generate de asemenea cantități minore de litiu.  Pentru primii 380.000 de ani, aproximativ, universul era pur și simplu prea fierbinte pentru ca lumina să strălucească. Căldura creației a ținut atomii îngrămădiți cu destulă forță încât să-i spargă într-o plasmă foarte densă, o supă opacă de protoni, neutroni și electroni, cu o lumină difuză asemănătoare ceții.  Clusterul globular NGC 6397 conține în jur de 400.000 de stele și este situat cam la 7.200 de ani lumină depărtare în constelația sudică Ara. Cu o vârstă estimată de 13,5 miliarde de ani, este probabil unul dintre primele obiecte ale galaxiei noastre care s-au format după Big-Bang.
  5. 5. Cam la 380.000 de ani după Big Bang, materia s-a răcit destul cât să permită formarea atomilor în timpul unei perioade de recombinare, rezultând într-un gaz transparent, neutru din punct de vedere electric. Acest set pierde scânteierea inițială luminoasă, creată în timpul BIG BANG, care este astăzi detectabilă ca o radiație cosmică de fundal în microunde. Iar după acest punct, universul a fost aruncat în întuneric de vreme ce nici o stea sau alte obiecte luminoase nu se formaseră încă. Cam la 400 de milioane de ani după Big Bang, universul a început să se elibereze din epoca întunecată a cosmosului, în timpul unei epoci de reionizare. În această perioadă, care a durat mai mult de jumătate de milion de ani, aglomerările de gaz au colapsat destul de mult cât să formeze primele stele și galaxii, ca căror lumină energetică ultravioletă a ionizat și a distrus mare parte a hidrogenului neutru. Deși expansiunea universului a încetinit gradual pe măsură ce materia din univers a devenit captivă grație gravitației, cam la 5-6 miliarde de ani după Big Bang, o misterioasă forță, numită astăzi energie neagră, a început să grăbească din nou expansiunea universului, un fenomen care continuă și în prezent. Cam la 9 miliarde de ani după Big Bang se năștea și sistemul nostru solar. BIG BANG Big Bang-ul nu s-a produs ca o explozie, așa cum ar putea sugera chiar numele său. Universul nu a expansionat în spațiu, de vreme ce spațiul nu exista înainte de univers. În schimb, ar fi mai bine să ne gândim la Big Bang ca la o apariție simultană a spațiului peste tot în univers. Universul nu s-a extins de la Big Bang, din nici unul dintre punctele sale, ci mai degrabă spațiul în sine s-a lărgit, purtând materie cu sine. De vreme ce Universul prin definiția sa cuprinde întreg spațiul și timpul așa cum îl cunoaștem, nu prea este la îndemână să formulăm moduri în care universul se extinde sau cauza care a produs Big Bang-ul. Deși există modele ce speculează pe tema acestor întrebări, nici unul dintre acestea nu a realizat predicții testabile la scară reală.
  6. 6. O galaxie (cuvântul provine din greacă de la γαλαξίας, galaxias, însemnând „cerc lăptos”, o referire la Calea Lactee) este un sistem cumasă, unit de forțe gravitaționale, alcătuit dintr-o aglomerație de stele, praf și gaz interstelar precum și, dar încă nedovedit,materie întunecată invizibilă și energie întunecată.[1][2] În Univers există aproximativ 200 de miliarde de galaxii. Galaxiile tipice conțin între 10 milioane (107— galaxiile pitice)[3] și un bilion (1012 — galaxiile gigante)[4] sau chiar mai multe stele, toate orbitând în jurul unui centru de gravitație comun. În plus față de stele singuratice și de un mediu interstelar subtil, majoritatea galaxiilor conțin un număr mare de sisteme stelare, de roiuri stelare și de tipuri variate de nebuloase. Majoritatea galaxiilor au un diametru cuprins între câteva zeci și câteva sute de mii de ani lumină și sunt de obicei separate una de alta prin distanțe de ordinul câtorva milioane de ani lumină. Unele galaxii mari cuprind în structura lor complexă și un număr de galaxii mai mici, numite galaxii satelit. Cu toate că așa numitele materie întunecată și energie întunecată reprezintă peste 90 % din masa majorității galaxiilor, natura acestor componente invizibile nu este înțeleasă bine. Cu privire la găurile negre, există unele dovezi că în centrul unor galaxii (probabil a tuturora) există găuri negre imense. Spațiul intergalactic, spațiul dintre galaxii, este aproape vid, având o densitate de mai puțin de un atom pe metru cub de gaz sau praf. În tot universul vizibil probabil că există mai mult de 1011 galaxii.
  7. 7. Apa este a doua substanţă ca răspândire din Univers, fiind de o importanţă vitală pentru orice tip de organism viu. Ea este binecunoscută pentru faptul că acoperă aproximativ 70% din suprafaţa Terrei şi face parte din structura corpului uman, în proporţie de 75 de procente. Cu toate acestea, nici acum, în secolul XXI, proprietăţile apei nu sunt îndeajuns de cunoscute, găsindu-se, încă, noi modalităţi pentru a o utiliza. Până de curând, se credea că substanţa amintită făcea parte din categoria celor patru elemente „primordiale”, printre care se mai numără aerul, pământul şi focul. Abia în veacul al XVIII-lea, chimistul francez Antoine Lavoisier a descoperit că apa era compusă din două elemente: hidrogen şi oxigen. Astfel, s-a putut determina formula chimică a apei, H2O, constând, aşadar, în două molecule de hidrogen şi una de oxigen. Legăturile de hidrogen sunt responsabile şi pentru proprietăţile de solvent ale apei. Astfel, faptul că aceasta are polii încărcaţi negativ şi pozitiv, i-a conferit renumele de „solvent universal”. În acest sens, apa poate fi folosită pentru dizolvarea unor substanţe cum sunt sărurile, zaharurile, acizii sau chiar gaze precum dioxidul de carbon. Acestor substanţe li s-a dat denumirea de „hidrofile”, tocmai pentru faptul că pot fi dizolvate atât de uşor în apă. În mod contrar, există molecule care nu sunt miscibile cu apa, precum grăsimile sau uleiurile. Ele se numesc „hidrofobe”.
  8. 8. Sistemul solar (scris și Sistemul Solar[a]) este format din Soare împreună cu sistemul său planetar (care cuprinde opt planeteîmpreună cu sateliții lor naturali) și alte obiecte non-stelare.[b] Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele. El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus,Pământul și Marte, numite planete terestre /planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus șiNeptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul șimetanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic.
  9. 9.  O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafațe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiația electromagnetică (de ex. lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind și numele. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate".  La suprafața limită gravitația este atât de mare, încât nicio rază (particulă) de lumină din interiorul găurii nu are energie suficientă pentru a scăpa în afară. La această suprafață limită deplasarea gravitațională spre roșu este infinit de mare.  Viteza de scăpare gravitațională este la suprafața limită egală cu viteza luminii, așa încât raza suprafeței limită este egală cu raza traiectoriei circulare, numită „raza Schwarzschild”.  Conceptul de obiecte al căror câmp gravitațional este prea puternic pentru a permite luminii să scape a fost prima oara propus in secolul al XVIII-lea de către John Michell șiPierre-Simon Laplace. Prima soluție modernă a teoriei generale a relativității referitor la găurile negre a fost găsită de Karl Schwarzschild în 1916, deși interpretarea sa ca o regiune a spațiului din care nimic nu poate scăpa nu a fost pe deplin apreciată timp de încă patru decenii. Mult timp considerată doar o curiozitate matematică, abia în anii ’60 o serie de lucrări teoretice au arătat că găurile negre erau o consecință generică a relativității generale. Descoperireastelelor neutronice a stârnit interesul pentru obiectele compacte, formate prin colaps gravitațional ca o posibilă realitate astrofizică.  Găurile negre de masa stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-osupernovă la sfârșitul vieții lor. După formare gaura neagră poate continua să crească absorbind masă din vecinătatea ei. Prin absorbirea de stele precum și prin contopirea cu alte găuri negre se pot forma găuri negre super-masive cu mase de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui.
  1. Clipboards keep everything organized

    You can create clipboards around different topics, and share your great finds.

  1. A particular slide catching your eye?

    Clipping is a handy way to collect important slides you want to go back to later.

×